top of page
Poza scriitoruluiLaurențiu

Cheile Nerei - Beușnița, Ochiul Beiului

Această arie protejată, ce include Lacul Ochiul Beiului este situată în Banat, județul Caraș Severin.

Pe o distanță de 23 km râul Nera își sapă drum în calcar, formând cele mai lungi chei din România. Am vizitat zona la sfârșit de octombrie.

De-a lungul văii Beiului se desfășoară o pădure temperată luxuriantă cu numeroase specii endemice și bogată în faună. Poteca ce urmează cursul râului este flancată de pădurea deasă și pe alocuri de nepătruns. În afară de șoaptele noastre, liniștea pădurii este străpunsă de zgomotul făcut de apă la trecerea pragurilor și a traverselor.

Foarte molcomă în general, apa limpede și clară, de o culoare verde turcoaz, formează ochiuri de apă stătătoare în meandrele sale.

Poteca duce către cascada Beușnița 1, cea mai mică dintre cele trei, după care se continuă până la Ochiul Beiului, lac cu adâncime de 3,6 m și diametru de 15 m, de o claritate și o culoare ce te lasă mut de uimire. Obiectivul aparatului de fotografiat a surprins culoarea deosebită a luciului nemișcat al apei limpezi ca de cristal: un albastru turcoaz cu nuanțe de verde. Imaginile grăiesc de la sine, făcând inutile cuvintele.

Izbucul (izvorul) care alimentează lacul nu îngheață niciodată, datorită temperaturii constante, între 4 și 8 grd celsius.


Ne-am despărțit cu greu de acest loc magic și ne-am continuat drumul de-alungul cursului râului, străpungând pădurea deasă și împiedicându-ne efectiv de salamandre ieșite din adăposturi datorită vremii umede.

Am înmărmurit în fața celei de-a doua căderi de apă (de 15 m înălțime) ce formează cascada Beușnița 2.

Figuri de animale, figuri omenești, personaje de basm, își dezvaluie prezența milenară, sculptate în stancă.

Am reușit să surprind, în capturi fotografice, verdele crud al mușchiului ce îmbracă stanca și picăturile de apă ce o mențin vie.

Am surprins, de asemenea, (căutând și găsind unghiurile potrivite) figurile expresive, sculptate de apă și de natură în calcar.


Ora înaintată nu ne-a permis să ne continuăm drumul și să o descoperim și pe ultima dintre cele trei cascade Beușnița. Pe traseul de întoarcere, ne-am delectat cu nuanțele de verde ale pădurii virgine, ce formează cele 36758 ha de Parc Național protejat.


Cu siguranță, nu va fi ultima călătorie pe care o vom organiza în această frumoasă regiune virgină.

563 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page